GÂNDURI PENTRU UN “PRIETEN”

Recent doamna ministru LOV, o distinsă doamnă care s-a bucurat de încrederea militarilor craioveni la alegerile pentru funcția de primar al Municipiului Craiova, ajunsă între timp Ministru al Muncii, a afirmat că:  "Avem de gând să dăm o ordonanţă chiar săptămâna următoare, noi am lucrat la ea. Prin aceasta ordonanţă, noi ne-am stabilit câteva principii. În primul rând, nu scădem nicio pensie aflată în plată. Pentru a nu se spune că nu a existat predictibilitate, că ne-am bătut joc de oameni, ne-am hotărât ca termenul de intrare în vigoare să fie undeva la 15 septembrie. Adică cei care vor să iasă, vor putea să o facă de mâine până la 15 septembrie. Trebuie să ştie că nu li se mai actualizezază pensiile în funcţie de salariile celor care sunt în activitate, ci li se indexează. Foarte mulţi dintre cei care sunt în sistem la ora actuală preferă să plece la o vârstă foarte mică la pensie. Se întâmplă chiar şi la 40 de ani, pentru că aşa cum arată legislaţia la ora actuală poti ieşi cu o pensie de 120 % faţă de salariu după care se actualizează pensia respectivă în funcţie de creşterile salariale. Se ia 85% din brut la care se adaugă sporurile şi iese cu mai mult decât are netul la pensie. Dacă anul viitor vom creşte salariile cu 25% şi le vom creşte fără dubii, în 2019 vor fi iarăşi creşteri de 25 % , li se actualizează pensiile cu 25% sau cu cât cresc salariile celor care sunt în activitate. Ne-am dat seama că dacă nu corectăm sistemul, dacă lăsăm aceste pensii de serviciu să se actualizeze cu ceea ce este la cei activi vom ajunge într-o situaţie foarte neplăcută de anul viitor pentru că, din păcate, economia nu poate să susţină astfel de creşteri. Statul nu îşi permite ca la o pensie de 33.000 aflată în plată, spre exemplu, ca peste câţiva ani să plătească o pensie de 66.000".

COMUNICATUL ASOCIAȚIEI MILITARILOR “ROMIL” DIN 31.07.2017

Având în vedere acțiunile recente, iresponsabile și discriminatorii, întreprinse de către guvernarea PSD – ALDE, de mutilare a Legii pensiilor militare de stat (adoptată, de Parlamentul României, cu votul covârșitor al parlamentarilor PSD), acțiuni cu consecințe deosebit de grave asupra forței combative a Armatei Române prin slăbirea încrederii, militarilor de toate gradele în sistemul militar căruia îi aparțin, precum și semanarea urei și discordiei între populație și armată, precum și între contigentele de militari, Asociația militarilor ROMIL, face un apel la membrii săi dar și la toți militarii din România pentru întărirea unității, în vederea apărării cu fermitate și tărie a drepturilor legitime ale categoriei socio-profesionale ale militarilor.

În actualul context politic internațional, geo-politic și geo-strategic regional, apreciem că politica de mutilare a drepturilor militarilor, reprezintă un act de tradare a intereselor Statului Român, menit a slăbi încrederea populației în armata țării, a decapitării sistemului militar prin plecarea din sistem a comandanților de rang înalt dar și a specialiștilor care asigură combativitatea la nivel maxim a sistemului și tehnologiei militare.

Acționănd în acest mod iresponsabil și irațional, actuala forță politică care a caștigat guvernarea cu votul covârșitor al militarilor, aduce grave prejudicii de imagine instituțiilor militare, destabilizând un sistem bazat pe ordine și disciplină, ierarhie și încredere, sistem care are la bază respectarea valorilor naționale, morala creștină, respectul față de normă și lege și nu în ultimul rând Jurământul de credință față de țară și poporul Român.

30 aprilie Ziua Infanteriei Romane

 

Armata Română sărbătorește, la 30 aprilie, Ziua Infanteriei Române, marcând, astfel, data la care, în 1830, a luat naștere Infanteria ca armă modernă a Principatelor Române.
 
Pe 28 aprilie 2017 Asociatia ROMIL impreuna cu Fundatia “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă” au depus coroane de flori la monumentul Infanteriei Romana.
 
 
Dragos Icleanu
 
P1040375

COMUNICAT 2%

Stimați colegi

Pe site gasiti noul formular pentru donațiile de 2% din impozitul pe venit.

Vă rog să-l imprimați, să-l completați și să-l depuneți până în data de 25 mai la organul fiscal competent.

Ajutorul dumneavoastră este extrem de important în buna funcționare a asociației.

Vă mulțumesc!

Marian Popa

Preşedintele Asociaţiei ROMIL


DESCARCA FORMULARUL DE AICI

Comunicat FORUM 2017

In data de 20 aprilie 2017, la initiativa AORR si ROMIL, a avut loc intalnirea reprezentantilor asociatiilor militarilor din stucturile de aparare, ordine publica si siguranta nationala pentru stabilirea programului actiunilor viitoare.

In urma desfasurarii discutiilor, in special pe tematica Legii salarizarii unitare, lege care face referiri prin art.41 si la pensionari, s-a stabilit :         

  • Elaborarea unui document privind opiniile pensionarilor militari fata de aceasta lege, document care, dupa ce va fi semnat de reprezentantii tuturor asociatiilor militarilor, va fi inaintat tuturor factorilor implicati in elaborarea si aplicarea acestei legi;                                                                                
  • Convocarea FORUMULUI AMRRSAOPSN in data de 25 mai 2017;

In perioada imediat urmatoare se vor initia actiunile pentru stabilirea locului desfasurarii Forumului, precum si tematica discutiilor. Solicitam tuturor membrilor ROMIL sa comunice pe adresa de email – Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. – opinii, pareri, propuneri pentru elaborarea unui document ce va fi prezentat in cadrul Forumului.

Cu respect,

Presedinte ROMIL

Col(r) Marian TUDOR

CONVOCARE

 

In temeiul prev.art. 20, 21, 22, 23 din Statutul Asociaţiei Romil, Consiliul Director convoaca:

 

ADUNAREA GENERALA

in ziua de

sambata, 18 martie 2017, orele 10.30

 

cu urmatoarea ordine de zi:

 

1. Raport de activitate al Consiliului Director pentru perioada februarie 2016  si pana in prezent;

2. Raportul Comisiei de Cenzori privind verificarea activitatii financiare a Asociatiei ROMIL;

3. Proiectul bugetului de venituri si cheltuieli ale Asociatiei ROMIL pentru anul 2017;

4. Descarcarea Consiliului Director  de activitatea si gestiunea sa din perioada supusa analizei;

5. Aprobarea proiectului de buget de venituri si cheltuieli ale Asociaţiei ROMIL pentru anul 2017;

6. Alegerea noilor organe de conducere ale Asociației pe următorii 4 ani;

           

Lucrarile Adunarii Generale se vor desfasura în Craiova, la sediul Filialei Dolj,                                                                                                                                      

              Marian Popa

Preşedintele Asociaţiei ROMIL

MODIFICĂRI STATUT

Stimați colegi,

 

Vă propun spre dezbatere un set de modificări la statutul asociației care vor fi puse în discuție la Adunarea Generală din data de 18.03.2017.

Vă rog să le analizați și să vă spuneți punctul de vedere.

 

Modificări statut

 

  1. Președintele este ales din patru în patru ani și pentru nu mai mult de două mandate.
  2. Consiliul director al asociației se compune din
  • Presedinte;
  • Vicepresedinti de drept – presedintii de filiale;
  • Vicepresedinte pentru ofițeri;
  • Vicepresedinte pentru maistri militari și subofițeri;
  • Vicepreședinte pentru militarii profesioniști;
  • Membri

 

Marian Popa

Preşedintele Asociaţiei ROMIL

LA MULȚI ANI ROMÂNIA!

Ca-n fiecare an de 1 Decembrie ROMIL este prezentă, prin membrii săi, la festivitățile organizate cu prilejul Zilei României în municipiul Craiova.

 

Este un gest de minimă recunoștință pentru înaintașii nostri și dovada vie  faptului că ne pasă de viitorul copiilor noștri pe care ni-l dorim a fi unul clădit într-o Românie puternică și suverană.

 

Mai multe articole...