Solicitare
- Detalii
- Categorie: Activitati Activitati
- Publicat: 07 August 2018 07 August 2018
- Accesări: 3021 3021
SOLICITARE
Având în vedere programul ministrului apărării dl. senator Mihai Fifor, precum și al șefului Statului major al apărării dl. gl. Ciucă, program care include activități în garnizoana Craiova, conducerea Asociației ROMIL, solicită, miercuri 8 august a.c., o întâlnire pe teme privind situația actuală a rezerviștilor militari.
Considerăm că prin această întâlnire, dl. ministru, împreună cu șeful Statului major al apărării, pot răspunde și unei solicitări (neonorată) făcută în anul 2017, dar și unei promisiuni (la fel de neonorată) de a se întâlni cu reprezentanții asociației în cursul lunii noiembrie 2017.
Președintele Asociației ROMIL
Col(r) Marian TUDOR
Comunicat al Forumului Asociațiilor militarilor veterani, în rezervă și retragere din sistemul apărării, ordinii publice și siguranței naționale
- Detalii
- Categorie: Activitati Activitati
- Publicat: 20 Iulie 2018 20 Iulie 2018
- Accesări: 4407 4407
FORUMUL
ASOCIAȚIILOR MILITARILOR VETERANI, ÎN REZERVĂ ȘI RETRAGERE DIN SISTEMUL APĂRĂRII, ORDINII PUBLICE ȘI SIGURANȚEI NAȚIONALE
COMUNICAT
În ziua de 19 iulie a.c. a avut loc la sediul Federației Militarilor din România, ședința FORUMULUI AMVRRSAOPSN, ședința la care au participat președinții (reprezentanții) a 10 structuri asociative (semnatare a Protocolului de colaborare), secretarul general al FORUMULUI și un invitat (cdmr. Dan BUZESCU). Ședința s-a desfășurat sub președinția domnului gl. rtr. Nicolae GROPAN, președintele FORUMULUI.
Cu această ocazie au fost numiți în funcția de Secretar general al Forumului dl. mr.(r) jurist Petre UCIU și purtător de cuvânt dl. col(r) Marian TUDOR, președinte ROMIL. ORDINEA DE ZI a ședinței a cuprins: - Prezentarea de către gl. Neculai Bahnareanu (la solicitarea sa) a următoarelor probleme:
o Desfășurarea întâlnirii, personale cu ministrul apărării, din data de 9 iulie a.c., cine a solicitat întâlnirea, ce s-a discutat, ce s-a stabilit;
o Analiza Planului de măsuri cu activitățile ce se vor organiza și desfășura de către minister pentru îmbunătățirea cooperării cu structurile asociative;
o Stabilirea întâlnirii cu reprezentanții Casei Sectoriale de Pensii;
o Stabilirea întâlnirii cu secretarul general al PSD și împuternicirea reprezentantului ANCMRR Bistrița Năsăud pentru soluționarea acestei acțiuni;
o Solicitarea mandatului pentru întâlnirea cu ministrul apărării din data de 30 iulie a.c.;
- Problemele relațiilor structurilor asociative, semnatare ale Protocolului FORUMULUI, cu alte structuri ale spectrului politic al societății, cu referiri directe privind acțiunile legate de înființarea unui secretariat de stat pe problemele rezervistului militar;
- Modul în care s-a desfășurat acțiunea – SCRISOAREA PETIȚIE – de la ministerul apărării;
În urma dezbaterii punctelor de pe ordinea de zi s-a stabilit :
- Constituirea delegațiilor pentru întâlnirile cu :
- Ministrul apărării : președintele Forumului, președintele ANCMRR, secretarul general al Forumului, reprezentantul ARPIA, reprezentantul AMVVD;
- Secretarul de stat pentru relația cu Parlamentul: președintele Forumului, secretarul general, reprezentanții AORR, AMVVD și ROMIL;
- Secretarul general al PSD; reprezentanții ANCMRR, AORR și ANCMRR MAI (care au protocoale de colaborare cu PSD), președintele și secretarul general ai Forumului;
- Șeful DGFC, după întocmirea unui material privind modalități de soluționare a disfuncțiilor privind aplicarea Legii 223/2015. Fiecare structura asociativă va desemna un reprezentant, până luni, 23.07, și va prezenta propuneri pentru materialul comun;
În problema secretariatului de stat cu problemele rezervistului militar, nu s-a creat o idee comună, chiar dacă AORR și ANCMRR SIE au insistat pe menținerea și participarea la grupul de lucru solicitat de Dna. senator Ecateriana Andronescu. Conform prevederilor Protocolului de colaborare, NU S-A CREAT CONSENSUL. Din 10 participanți, 3 nu au fost deacord cu înființarea acestei structuri, existând la nivelul ministerului apărării, cel care răspunde de rezerva aparării, suficiente structuri de concepție și execuție.
Dezbaterile au demonstrat voința de păstrare a unității în cadrul FORUMULUI chiar daca exista opinii privind funcționarea defectuoasa a acestuia. S-a reliefat faptul ca nu se înțelege, încă, legătura existenta intre partea activa și cea de rezerva a armatei dar, mai ales implicarea veteranilor Armatei romane, în soluționarea problemelor de interes general
Totodată s-a desprins necesitatea analizei, cu atenție, a Protocolului de colaborare în cadrul FORUMULUI, de către toți reprezentanții structurilor asociative, care nu cunosc prevederile acestui protocol, semnat în data de 5 iunie 2018 de către reprezentanții, legali, a 36 de structuri asociative, fapt care duce la neaplicarea, corectă, a acestor prevederi, la interpretări și variante ce pot crea confuzii în rândul membrilor structurilor asociative.
Având în vedere participarea limitată a membrilor asociațiilor constitutive ale Forumului, dar și a membrilor organelor de conducere a acestor asociații la acțiunea – Scrisoarea petiție – s-a solicitat implicarea președinților asociaților, în acțiunile concrete, stabilite în cadrul Forumului.
Fiecare structură asociativă, componentă a FORUMULUI, poate solicita procesul verbal al ședinței Forumului precum și înregistrarea video a acestei ședințe, secretarului general al Forumului, dl. mr.(r) jurist Petre UCIU, tel.0768904044; E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Președintele FORUMULUI
Gl( rtr) Nicolae GROPAN
Purtătorul de cuvânt al FORUMULUI
Col(r) Marian TUDOR
Protocol de colaborare intre structurile asociative din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională
- Detalii
- Categorie: Activitati Activitati
- Publicat: 18 Iulie 2018 18 Iulie 2018
- Accesări: 4404 4404











FORUMUL reprezentanților structurilor asociative ale militarilor în rezervă, retragere, activi în rândul militarilor angajați voluntari, dar și a neafiliaților, din data de 5 iunie a.c.
- Detalii
- Categorie: Activitati Activitati
- Publicat: 06 Iunie 2018 06 Iunie 2018
- Accesări: 3438 3438
COMUNICAT
La o prima analiză a desfășurării FORUMULUI reprezentanților structurilor asociative ale militarilor în rezervă, retragere, activi în rândul militarilor angajați voluntari, dar și a neafiliaților, din data de 5 iunie a.c. reiese faptul că, încă, ne aflăm sub impactul acțiunilor desfășurate împotriva militarilor, iar reacțiile noastre sunt departe de a ne îndeplini menirea de luptători pentru drepturi comune.
Forumul s-a desfășurat într-o locație pusă la dispoziție de una din structurile asociative, locație care nu a corespuns din mai multe puncte de vedere pretențiilor unei astfel de activități dar, trebuie să mulțumim inițiatorului pentru intenție.
Punctele de pe ordinea de zi au fost parcurse fără prea multe obiecții, mai puțin cel referitor la Ghidul de aplicare a Protocolului de colaborare, ghid care a generat dezbateri aprinse datorită unor neînțelegeri privind preluarea conducerii Forumului.
Protocolul de colaborare între structurile asociative din sistemul de securitate națională a fost semnat de reprezentanții a 32 de structuri asociative, demonstrând tendința de unificare acțională a acestor structuri.
Au fost aprobate textele scrisorilor către ministrul apărării și ministrul muncii și protecției sociale, scrisori prin care se solicită, imperativ, oprirea acțiunilor de umilire a militarului român.
Pe timpul dezbaterilor a reieșit faptul că este momentul să se treacă de la vorbe la fapte, până în prezent acțiunile desfășurate dovedind lipsa de fermitate față de poziția factorului putere în relația cu structurile asociative din sistemul de securitate națională.
Pentru preluarea conducerii Forumului au fost depuse două candidaturi: Liga pentru Apărarea Drepturilor Pensionarilor militari, președinte - gl.rtr. Nicolae GROPAN și Asociația Militarilor Participanți în Teatrele de Operații, președinte - col.r Constantin SIMION.
Din cei 32 de semnatari ai protocolului de colaborare, 24 au votat pentru LADPM și 7 pentru AMPTO.
Președinte al FORUMULUI a devenit pentru un an de zile, începând cu 5 iunie a.c., dl. Gl. Rtr. Nicolae GROPAN.
Referitor la aprobarea parteneriatului cu postul LIGA TV, facem precizarea că prin realizarea acestui parteneriat vom avea posibilitatea să ne exprimăm direct opiniile, ideile și de ce nu proiecțiile noastre pentru viitorul structurilor asociative.
Se desprinde o concluzie ce trebuie să ne dea de gândit. Faptul că participarea la acțiunile Forumului, indiferent de natura lor, implică responsabilitate și nu lupta pentru câștigarea unor avantaje create, vremelnic, de ocuparea unei poziții în conducerea acestuia.
Președintele FORUMULUI
Gl.rtr. Nicolae GROPAN


Ordonanta 59 retrimisa la comisii
- Detalii
- Categorie: Activitati Activitati
- Publicat: 27 Iunie 2018 27 Iunie 2018
- Accesări: 3720 3720
Astăzi, 27.06.2018, s-a votat moțiunea de cenzură împotriva guvernului Mutulică, și spun Mutulică pentru că mai toate înregistrările cu discursurile doamnei Viorica cu prilejul diferitelor vizite oficiale, sunt prezentate în imagini video fără sonor, prietenii știu e ce. Tot astăzi a fost pe ordinea de zi a Camerei Deputaților pentru a treia oară, PLX 310 /2017, adică legea de aprobare a OUG 59/2017.
Rezultatul? Conform datelor prezentate pe pagina Camerei Deputaților privind votul electronic în plen, Ordonanța a fost retrimisă la comisii. La care Comisie, încă nu este specificat, dar, să nu uităm că în declarația politică de săptămâna trecută, deputatul Dumitru Lupescu își îndemna colegii să voteze anularea Art. VII din Ordonanță, sau dacă nu, măcar retrimiterea acesteia la comisii din motivele care pot fi recitite AICI. Să fie oare retrimiterea Ordonanței la Comisii o urmare a acestei declarații politice alături de alte scrisori trimise de Forumul Structurilor Asociative către domnii Dragnea și Fifor în ultimul timp, conjugate cu alte intervenții și presiuni sau doar o simplă coincidență? Asta o știe doar cel ce a luat decizia retrimiterii Ordonanței la comisii, nicidecum cei care au votat, fiind binecunoscut sistemul de vot.
Dacă datele prezentate pe pagina Camerei deputaților nu sunt o greșeală sau o manipulare, atunci se poate spune că încă mai este timp, probabil până la toamnă, când cel mai devreme va fi reintrodusă pe ordinea de zi, să se intervină pentru anularea Art. VII și trebuie să ne intensificăm acțiunile și presiunile pe membrii comisiilor prin care va trece acest proiect.
Tot astăzi, s-au prezentat la Parlament pentru a participa la lucrările plenului, aproximativ 15-20 de rezerviști, reprezentanți ai unor asociații din lista celor aproape 60 pentru care domnul deputat Dumitru Lupescu ceruse aprobare de participare. Pentru prima oară de pe vremea Comisiei Sîrbu, care a început proiectul legii pensiilor militare, au fost împreună, alături de reprezentanții asociațiilor, și cei ai SCMD. Din păcate, sau, ironic, aceștia au fost lăsați afară, ”pentru a se pune de acord”, nefiindu-le admis accesul în Parlament.
Motivul refuzului, conform declarației politice a domnului Dogaru, ar fi fost faptul că balcoanele erau pline și cererea ar fi fost venită prea târziu, dar adevărul este că refuzul a fost generat de faptul că parlamentarii USR au fost banați, adică blocați, nu li s-au mai aprobat cererile de acces pentru suporteri datorită circului făcut un grup de tineri USR săptămâna trecută. Spre norocul nostru, cu sau fără reprezentanții noștri, soarta ordonanței era deja pecetluită. Deci mai avem timp până la toamnă cel puțin să de decidem ce vrem și să acționăm conjugat, ferm, prin oameni deciși să se bată pentru masa de rezerviști nu pentru propriile interese sau orgolii.
Și poate vom avea timp și cei de jos, să ne adunăm și să demonstrăm că nu am murit, că încă mai dăm din picioare. Vom avea înțelepciunea de a face ceva sau e mai mare Lenea?
Este interesant și votul. Iată cum au votat partidele retrimiterea Ordonanței, la comisii:
| Opţiune: | Total | PSD | PNL | USR | UDMR | ALDE | PMP | Mino |
| – Prezenţi: | 103 | 62 | 15 | 12 | 2 | 5 | 2 | 5 |
| – Pentru (DA): | 88 | 62 | 13 | 1 | 2 | 5 | – | 5 |
| – Contra (NU): | 3 | – | 1 | – | – | – | 2 | – |
| – Abţineri (AB): | 11 | – | – | 11 | – | – | – | – |
| – Nu au votat (-): | 1 | – | 1 | – | – | – | – | – |
Doar unul din deputații USR a votat pentru retrimitere, ceilalți 11 s-au abținut în timp cei ai lui Băsescu au votat împotrivă toți (doi). Ar fi culmea ca deputatul Lupescu să fi fost în stare să determine deputații puterii să retrimită ordonanța la comisii dar nu și pe ai propriului partid. Rezultă, după cum arată votul, că decizia retrimiterii a venit de la conducerea PSD, aflată sub presiune sau nu.
http://www.cdep.ro/pls/steno/evot2015.data
Informare
- Detalii
- Categorie: Activitati Activitati
- Publicat: 23 Mai 2018 23 Mai 2018
- Accesări: 3268 3268
INFORMARE
La solicitarea președintelui în exercițiu al FORUMULUI structurilor asociative ale militarilor, dl. gl. Nicolae GROPAN, astăzi, 23 mai, un grup format din reprezentanți ai LADPM și președintele ROMIL, a fost primit, la Camera Deputaților, de către președintele Comisiei pentru Muncă și Justiție Socială, deputatul Adrian SOLOMON.
După 50 de minute de la ora stabilită s-a reușit începerea dialogului despre situația renumitelor OUG 57 și 59, dialog care, în scurt timp, s-a transformat într-o discuție neprincipială despre locul și rolul pensionarului militar care, în accepțiunea domnului deputat, NU ESTE DECÂT UN PROFITOR CE BENEFICIAZĂ DE O PENSIE NEMERITATĂ FAȚĂ DE MUNCA DEPUSĂ.
Amănuntele despre această acțiune pot fi urmărite pe LIGA TV.
Este dificil ca la câteva ore, după finalizarea acțiunii noastre, să poți cataloga în vreun fel poziția unui ales al poporului, dl. deputat Solomon care, ca profesor de istorie (facultatea terminată mult după 1989) a jignit incalificabil, poziția armatei, a militarului român față de țara pe care a slujit-o și o slujește cu prețul vieții.
Vă informez că pe data de 5 iunie a.c. președintele în exercițiu, dl. gl. GROPAN a convocat FORUMUL structurilor asociative ale militarilor.
Ordinea de zi, locul și ora desfășurării lucrărilor FORUMULUI, vor fi comunicate pe 29 mai a.c. după ședința Grupului de lucru când se vor stabili (pe baza propunerilor membrilor componenți ai FORUMULUI) acțiunile viitoare ale asociațiilor militarilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, acțiuni ce vor fi discutate și aprobate în cadrul FORUMULUI.
Președintele ROMIL
Col.(r) Marian TUDOR
https://www.youtube.com/watch?v=sVzq5TaEWrw
În ziua de 11 iunie 2018 a avut loc la sediul Federatiei Militarilor din Romania, sedinta Grupului de lucru al FORUMULUI sedinta desfasurata la solicitarea ANCMRR, sub presedintia domnului gl. rtr. Nicolae GROPAN
- Detalii
- Categorie: Activitati Activitati
- Publicat: 12 Iunie 2018 12 Iunie 2018
- Accesări: 2952 2952
COMUNICAT
Paratul Basescu, intr-o actiune de raspundere delictuala formulata de pensionarii rezervisti
- Detalii
- Categorie: Activitati Activitati
- Publicat: 17 Aprilie 2018 17 Aprilie 2018
- Accesări: 3584 3584
Pârâtul Băsescu, într-o acţiune în răspundere delictuală formulată de pensionarii rezervişti

Caricaturi de Cristinel Zaharie
Declaraţia din 13 martie a.c. prin care Băsescu s-a ales cu calitatea procesuală de pârât:
„În general, suntem împotriva pensiilor speciale, care sunt furt. Indiferent cine are pensii speciale fură bani. Nu sunt pensii rezultate din contribuţie.
Sigur, îi vedem la televizor, ne povestesc cum sunt ei cu arma la picior, dorm cu puşca în pat şi de asta trebuie să aibă pensii speciale, uitând să ne spună că marea lor contribuţie la securitatea României a fost că erau la munci agricole înainte de Revoluţie, strângeau porumb prin Insula Mare a Brăilei şi deodată şi-au dat seama că le trebuie pensii speciale”, a susţinut Traian Băsescu.
Comunicat
Astăzi 10.04.2018 Liga pentru Apărarea Drepturilor Pensionarilor Militari a acţionat în judecată pe Pârâtul Traian Basescu pentru atingeri grave aduse demnităţii pensionarilor militari.
La acţiunea Ligii s-au raliat şi Federaţia Militarilor din România, ANCMMRR-,,Alexandru Ioan Cuza"- preşedinte dl.Gl.lt.(rtr) Neculai Bahnareanu , AORR- preşedinte Gl.lt.(r) Bălăceanu Virgil , ROMIL - preşedinte Col.(r) Tudor Marian, ANDLIC - preşedinte Col.(rtr) Dobre Tudorel, ACMRR-SIE - Gl.bg.(rtr) Neghiu Petre.
Este un prim semnal - pentru toţi cei care mai îndrăznesc să denigreze militarul Român - că nu vom mai îngădui acest fapt.
România trebuie să se aşeze o dată în matca sa firească, în care legile şi principiile morale trebuie să guverneze toată viaţa cetăţii.
Tot respectul pentru slujitorii Ţării în haină militară !
SEMNEAZĂ
Gen. rtr Nicolae Gropan, preşedintele LIGII PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR PENSIONARILOR MILITARI
> Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI > Informaţii dosar
Informaţii dosar
|
|
