- Detalii
- Categorie: Activitati Activitati
- Publicat: 13 Ianuarie 2021 13 Ianuarie 2021
- Accesări: 2656 2656
COMUNICAT din 12.01.2021
În data de 12.01.2021, la sediul Parlamentului, sala Ovidiu Șincai, la inițiativa Conducerii FORUMULUI structurilor asociative din SNAOPSN, în organizarea Comisiei pentru apărare și ordine publica si siguranță națională a Camerei Deputaților, personal a secretarului Comisiei, deputatul Dumitru Coarnă, a avut loc Ședința Comună a reprezentanților Comisiei pentru apărare a Camerei Deputaților și asociațiilor membre ale FORUMULUI. La ședință au mai participat și asociații și sindicate din MApN, MAI și Ministerul Justiției, care nu sunt membre ale FORUMULUI dar au fost invitate să participe într-o încercare de unire a cât mai multor structuri asociative din sistemul național de apărare ordine publică și siguranță națională.
La ședință au mai fost invitați membri MApN și MAI, alți parlamentari printre care vicepreședintele Comisiei pentru apărare, domnul deputat Mihai Weber, domnii deputați, generali in retragere, Nicolae Roman și Mircea Chelaru. Din partea MApN a participat o delegație condusă de secretarul de stat și șef al Departamentului pentru relația cu parlamentul și calitatea vieții personalului, domnul Marius Bălu.
Pe ordinea de zi a ședinței s-au aflat două probleme principale:
- analiza modului în care se pun în aplicare prevederile legale privind salarizarea și asigurarea pensiilor personalului activ, în rezervă și retragere și SAOPSN.
- modalități de acțiune ale structurilor asociative ale militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special pentru obținerea respectării de către legislativ și executiv a prevederilor constituționale și legale privind salarizarea și asigurarea pensiilor.
Pe lângă aceste aspecte s-au mai discutat și alte subiecte, cu accent pe problematica pensiilor militare, PLX 199 și ultima OUG privind prorogarea indexării și înghețarea veniturilor personalului din SNAOPSN.
Au participat delegați din 34 de asociații. Lucrările ședinței au fost conduse de domnul deputat Dumitru Coarnă.
Au fost expuse puncte de vedere privind modul în care executivul în special, dar și legislativul au tratat problemele militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special, toți reprezentanții fiind de acord că este inadmisibil modul în care cei menționați au fost tratați de către reprezentanții puterii, indiferent de culoarea politică, în ultimii ani.
S–a pus problema PLX 199, dacă mai poate face obiectul actualului legislativ, sau este cazul să se renunțe la acest proiect și să se inițieze alt proiect legislativ sau eventual să se repună în discuție PLX 221.
Cu trei excepții, respectiv reprezentanții MApN și ai AORR și ANCMRR, toți ceilalți au fost de acord că respectivul proiect nu poate fi acceptat în varianta propusă de MApN nici chiar cu promisiunea sau în speranța că proiectul va fi amendat în plen, pentru că există riscul ca modificările sau amendamentele dorite să nu fie acceptate și astfel s-ar crea noi discriminări și nedreptăți. Domnul deputat Dumitru Coarnă a sugerat inițierea unui proiect care să cuprindă doar câteva puncte care să reglementeze problema indexării, aplicării actualizării pensiilor în raport cu salarizarea, aplicarea salarizării așa cum prevede legea și menținerea calcului pensiei la vechimea cumulată, nu la vechimea în serviciu. În acest sens domnul deputat a propus formarea unui grup restrâns de lucru care să dea formă acestui proiect.
De asemenea, s-a discutat oportunitatea unor acțiuni de protest, cu respectarea regulilor stabilite de situația medico-sanitară, în cazul în care guvernul nu va lua în considerare propunerile asociațiilor.
Au fost adresate întrebări secretarului de stat de la MApN, domnul Marius Bălu, printre care și cea privind zvonul potrivit căruia la Guvern și MApN se lucrează la o nouă lege a pensiilor militare care să treacă pensiile militare din nou sub tutela Casei Naționale de Pensii Publice, recte, calculul pe contributivitate. Domnul secretar de stat a negat orice acțiune în acest sens din partea MApN în acest moment.
După 3 ore și jumătate de discuții, activitatea s-a încheiat, domnul deputat Dumitru Coarnă exprimându-și deschiderea și sprijinul față de toți reprezentanții asociațiilor militarilor pentru toate problemele care vizează activitatea comisiei și fac interesul militarilor activi sau în rezervă.
PREȘEDINTELE FORUMULUI SAOPSN
Colonel în retragere Marian TUDOR