Asociatia ROMIL

Wednesday, Sep 08th

Last update:05:22:46 AM GMT

Headlines:
You are here: Legi PROIECTE ACTE NORMATIVE

PROIECTE ACTE NORMATIVE

Raspunsul adresat domnului senator Alexandru Cordos de catre ministrul Apararii Nationale

Email Imprimare PDF

Referitor la aspectele prezentate in interventia dumneavoastra ,va comunicam urmatoarele:

În prezent, se află în procedură de legiferare o iniţiativă legislativă a unui grup de parlamentari care vizează modificarea şi completarea Legii nr. 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor voluntari. În scopul identificării unor soluţii alternative în vederea facilitării aplicării de măsuri reale de protecţie socială şi de îmbunătăţire a statutului socio-profesional al soldaţilor şi gradaţilor voluntari, la nivelul Ministerului Apărării Naţionale, s-a constituit un grup de lucru care a dezbătut textul demersului legislativ menţionat.
Cu acest prilej, s-au conturat o serie de măsuri de protecţie socială pe care instituţia militară intenţionează să le promoveze în funcţie de poziţia pe care şi celelalte instituţii cu atribuţii în domeniul de reglementare urmează să o adopte.

Situaţia soldaţilor şi gradaţilor voluntari

Email Imprimare PDF

INTREBARE

Adresată: Domnului Mihai STANISOARA
Ministerul: Apararii Nationale
De către d-nul senator: Alexandru CORDOS
Şedinţa Senatului din data de: 06.04.2009
 
Stimate domnule Ministru,

În calitatea mea de senator, mi-au fost adresate mai multe memorii ale unor organizaţii reprezentative ale soldaţilor şi gradaţilor voluntari prin care se solicită reglementarea situaţiei acestei categorii profesionale ţinând cont de faptul că aceştia desfăşoară, în slujba statului român şi a cetăţenilor săi, atât în timp de pace cât şi de război, activităţi cu caracter special similare celor desfăşurate de către cadrele militare de carieră. Cu toate acestea soldaţii şi gradaţii voluntari nu beneficiază de aceleaşi drepturi.

Proiecte acte normative

Email Imprimare PDF

Proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.384/2006, privind statutul soldaţilor şi gradaţilor voluntari

 

Număr înregistrare:
- Senat: L121/2008
- Guvern: -
Prima Cameră: Camera Deputaţilor
Tip iniţiativă: Propunere legislativă
Iniţiatori: Deputaţi
Bejinariu Eugen - deputat PSD; Iordache Florin - deputat PSD; Zgonea Valeriu Ştefan - deputat PSD
Număr de articole: 1
Avizul Consiliului Legislativ: 1575/16.11.2007
Procedură de urgenţă: NU
Stadiu: înscris pe ordinea de zi
Caracterul Legii: -

Derularea procedurii legislative:

Data Acţiunea
05/02/2008 Adoptat de Camera Deputaţilor (în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României)
07/02/2008 Înregistrat la Senat pentru dezbatere cu nr.L121 (adresa nr.plx731/06/02/2008)
12/02/2008 Trimis pentru raport la Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională (TERMEN: 27/02/2008)
12/02/2008 Trimis pentru aviz la Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială (TERMEN: 20/02/2008)
27/02/2008 Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială transmite avizul cu nr. 629-FAVORABIL
15/04/2008 Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională depune raportul cu nr. 23-FAVORABIL cu amendamente
06/05/2008 Înscris pe ordinea de zi a plenului Senatului
06/05/2008 Trimis pentru raport suplimentar la Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
06/05/2008 Trimis pentru raport suplimentar la Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
18/06/2008 Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională depune raportul SUPLIMENTAR cu nr. 51-FAVORABIL cu amendamente
18/06/2008 Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială depune raportul SUPLIMENTAR cu nr. 629-FAVORABIL cu amendamente
23/06/2008 Înscris pe ordinea de zi a plenului Senatului
23/06/2008 Trimis pentru raport suplimentar la Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
23/06/2008 Trimis pentru raport suplimentar la Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
15/09/2008 Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională depune raportul SUPLIMENTAR cu nr. 68-FAVORABIL cu amendamente
15/09/2008 Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială depune raportul SUPLIMENTAR cu nr. 629-FAVORABIL cu amendamente
17/09/2008 Înscris pe ordinea de zi a plenului Senatului
17/09/2008 Trimis pentru raport suplimentar la Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
17/09/2008 Trimis pentru raport suplimentar la Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială


Documente asociate proiectului de lege:

PDF format - Adresa de înaintare a proiectului de lege pentru dezbatere
PDF format - Forma iniţiatorului
PDF format - Expunerea de motive la proiectul de lege
PDF format - Avizul Consiliului Legislativ
PDF format - Punctul de vedere al Guvernului
PDF format - Raportul comisiei sesizate in fond
PDF format - Raport suplimentar
PDF format - Raport suplimentar
PDF format - Avizul comisiei
PDF format - Forma adoptatã de Camera Deputaţilor

Line